Mergând cu rata către ţară, uneori vedeam un semn, o săgeată indicând la dreapta către munți, scris „Vulcanii noroioși”. Știam atunci că eram pe la Berca și deci după Balanești și Trestia mai aveam puțin până ajungeam la ţară. Când ajungeam, bunica sau mătușa mea nu erau surprinse de venirea noastră, spuneau ceva de genul :
–Știam că veniți că mi s-a pus de dimineață un păianjen..(sau alteori : pentru că a cântat cocoșul,…)
Mă bucuram când ajungeam pe la Berca pentru că se mai golea rata și scăpam de statul în picioare; apoi părintii noștri scăpau de întrebarea sistematică la fiecare 5 minute :
– Mai e mult ?
Care avea cam același răspuns : Nu mai e mult, mai sunt 5 minute…
și apoi urma replica noastră scâncită : Da’ asta ai spus și acum 5 minute,..
Într-una din verile petrecute la Odăile am și văzut un mic „vulcan” din ăsta, cred că nu avea mai mult de jumătate de metru de diametru. Eram la Valea Ștefanului cu vărul Mitică și ne am dus la „baltă”. Era o mică baltă (aproape o mlaștina dar avea și papură) aproape de casă și ne făceam de treabă pe acolo ca să găsim o broască țestoasa pentru că a spus el că a văzut asa ceva prin iarbă. Într-adevăr am găsit o broască țestoasă ce a fost un adevărat eveniment pentru noi (și pentru țestoasă a fost un eveniment dar nu cred că la fel de plăcut).
Tot explorând împrejurimile am ajuns pe un izvor într-un loc ce-l numeam „La ochiuri”. Erau anumite locuri aproape de această mlaștină care semănau puțin a nisip mișcător, un noroi care ieșea din pământ încet, parcă și gaze (ca atunci când se fierbe mămăliga la sfârșit, când e aproape gata). După Mitică, ce era ghidul și tot-cunoscătorul regiunii, dacă mergeai în ochiurile astea te puteai scufunda. Trebuia să avem grijă să nu ajungă animalele acolo, după spusele lui, că n-ar mai fi putut ieși. Mie nu mi se păreau chiar asa de înfricoșătoare. Ne-am gândit de fapt să le testăm, dar nu chiar cu persoanele noastre și nici cu animalele : am tăiat niște lemne lungi de salcie, cam de vreo 3-4 metri, și am început să testăm să vedem dacă întră în ochiurile astea. Oarecum surpinzător am descoperit că intrau relativ ușor. Era ca o fântână umplută cu noroi. Unul din betele pe care le am pus atunci a prins și rădăcini pentru că în anul următor am văzut cum începuse să crească o salcie acolo. Voi merge vara următoare să caut aceste locuri.
Cred că aceste ochiuri sunt de fapt de același tip ca și „Vulcanii noroioși”, doar numărul și răspândirea lor este mai mică la Odăile. Auzisem de când eram copil de acești vulcani și mi-i imaginam ca în cărțile de geografie semănând cu Vezuviul sau cu muntele Fuji. Copil fiind parcă aveam chiar și un pic de mândrie că sunt născut în apropierea acestor „ciudățenii” ale naturii, de parcă chiar aș fi avut un rol în existența lor.
Vulcanii noroioși de la Berca (ce sunt de fapt mult mai aproape de Odăile decât de Berca) sunt localizați în comunele Pâclele Mari și Pâclele Mici și este un ocol ce merită făcut pentru a fi vizitați. Pun aici cȃteva fotografii făcute de Adina D. în 2012, de la Vulcanii noroioși.
