Neculai Bombonaru’

Neculai este, din când în când, cioban la o stână de capre. Stâna este așezată aproape de casa sa și de cea a socrilor lui, pe Frunți, aproape de Murătoare. Nu mai știu cum îl chema pe Neculai dar cred că pe socrii lui, ce aveau casa mai în spate lângă nuci, îi chema sau li se spunea Cujbă.

Am crezut până de curând („până mai adineaori„, ca să folosesc expresia lui Sorescu din poezia La noi) că Bombonaru’ era o poreclă din cauza faptului că „bombănea” mai tot timpul dar nu este asta originea numelui său.
Dupa cum am scris în articolul După capre,

„Bombonaru era un om de talie medie, slab, în general nebărbierit, ce fuma tot timpul Carpați fără filtru, și avea aceeasi pălărie în toți anii în care l-am văzut. Avea o pălărie de culoare maron, la origine, cu borurile un pic ondulate de atȃta purtat, pătată de ploaie și de sare. De fapt, dacă mă gȃndesc mai bine, parcă era îmbrăcat tot timpul cam la fel, cu un pulover de lȃnă, probabil împletit de nevastă, toată vara.”

Am aflat de curând de la un alt odăian, Stoica, de întâlnirea lui cu Bombonaru’, când era copil acum vreo 40-50 de ani. Stoica a fost trimis de tatăl său, ei locuiesc la Odăile, să-l întrebe pe Bombonaru când le vine lor rândul la muls caprele. Copilul, cam de 10 ani, coboară de la Odăile de la sfat până pe Frunți pe dealul din spatele casei lui Bombonaru unde se află oborul și strunga caprelor și începe să strige de mai multe ori :

-Nea Bombonarule !

Omul iese din casă, se uită spre băiat dar nu-i răspunde. Băiatul continuă să strige și după mai multe strigări Neculai răspunde și-l întreabă ce vrea. După ce Stoica îi spune pentru ce a venit, Bombonaru întreabă al cui e iar apoi îi spune :

-Când mai vii, să știi că pe mine mă cheamă Neculai, așa să mă strigi de-acuma !

Ajuns acasă băiatul povestește tatălui său cele întimplate la care acesta îi reproșeaza ca de ce l-a strigat așa… dar copilul de fapt nu știa că asta era de fapt porecla lui ! Această poreclă, ce nu era răutacioasă, i se trăgea de la faptul că făcea un fel de bomboane, acadele din zahăr topit și colorat, pe care le vindea la diverse sărbători.

Numele Bombonaru’, nume de care se pare că nu-i plăcea, ajunsese să-i înlocuiască numele lui de familie : toată lumea-l cunoștea acum ca Neculai Bombonaru’ și tot așa și-l amintește lumea și 50 ani mai târziu.

 

Un comentariu la „Neculai Bombonaru’”

  1. E ffff tare!!! Si eu stiu , din auzite, de acest neA Niculai Bombonaru! si, copil fiind, si dornica de dulciuri, ma gandeam ca acest nume are legatura cu bomboanele!!! Se pare ca nu m-am inselat..Multumim Nusi e minunat cum descrii tu locurile si oamenii!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.