Articolul ce ar fi trebuit să urmeze după La coasă ar fi fost legat de strânsul brazdelor. Dar am tot întârziat, pentru că e greu de explicat cum era la brazde… și am intercalat câteva articole cu fotografii cu crucile de la Odăile.
A merge la brazde este, pentru cei complet neștiutori ce au ajuns pe acest sit din greșeală, să se strângă fânul și să se facă un porcoi, acesta este numele dat la Odăile acelei grămezi ovale, de 2-3 metri înălțime, de fân. In alte locuri i se spune căpiță, la Odăile se foloseste și acest termen pentru porcoaiele mari.
Mersul la brazde este, contrar cositului, pentru oricine. Chiar și copii pot, și toată lumea merge, la brazde.
In anii de care vorbesc, în vremea CAP-ului, oamenii se ocupau cu totul -cosit, strânsul fânului- iar CAP-ul lua două porcoaie din trei (iar în cărțile de istorie din vremea aceea citeam ce rău era de țăranii de pe vremuri ce erau obligati să dea dijmă : adică o zecime din venituri). Unii oameni făceau unul dintre porcoaie puțin mai mare sperând ca slujbasul CAP-ului (ce era în mod teoretic angajatul țăranilor dar atributiile sale l-au transformat într-un fel de șef) să fie mai cu inimă și să le lase lor acest porcoi mai mare din cele trei, cele două putin mai mici ajungând la cooperativă. Aceasta se putea întâmpla dacă slujbașul CAP-ului era invitat la masă, tot așa cum se invita la masă și pădurarul, de exemplu, ca să dea o căruță sau două de lemne, ca și când le-ar fi dat din pădurea lui. Ironia sorții face că, de multe ori, oamenii primeau lemne chiar din pădurile ce fuseseră ale lor înainte de cooperativizare… Când unul din oameni mai lua un lemn din pădure risca să primească o lovitură de băț, sau chiar de toporișcă, de la pădurar, dacă acesta nu fusese „avertizat” mai înainte.
Dar să revin la strânsul brazdelor : brazdele încep imediat din clipa în care fânul e dat jos de cosași. Dacă se întâmplă, Doamne fereste !, să plouă în acea zi sau în ziua următoare cositului atunci brazdele trebuiesc întoarse de câteva ori sau împraștiate pentru ca fânul să nu se strice. Culoarea fânului trădează starea acestuia, dacă este negru și mai ales dacă miroase urât este o catastrofă pentru oameni și animale.
Brazdele se întorc cam după o zi sau două, după cât este de cald. Asta e o treabă ușoară și se face repede de câte o persoană sau două; este ziua de întors brazde ce diferă de ziua de strâns brazde. Strânsul brazdelor, adica la brazde, este cu mult mai dificil decât întorsul lor și se face cam la 2-3 zile dupa cosit. Trebuie făcute deci porcoaiele și o persoană este însărcinată cu îndesitul fânului și constructia porcoiului. Este de obicei un bărbat și de cele mai multe ori capul familiei ce a cosit cu câteva zile mai înainte. Această construcție de porcoi, ce devine și motiv de joacă pentru copiii care se vor tăvăli prin fân, nu este așa de ușoară. In alte părti din România se fixează o prăjină și se pune fân în jurul acesteia, prăjina fixând grămada de fân. La Odăile nu se pune această prăjină, porcoiul drept este în sarcina „constructorului”. Cel ce va construi acest porcoi, și care tasează fânul mergând pe el, preia fânul adus de ceilalți și-l aranjează în mod simetric. Atunci când sunt mărăcini se va plânge de aceștia ca în povestea lui Marin Sorescu. Când unchiul Ion era pe porcoi, mai trimitea și instrucțiuni sau glume de sus :
-Hai Dumitre, că ne-apucă seara !
sau
-Bă, vezi să n-adormi cu grebla-n mână !
La brazde este aproape ca la coasă, se mănâncă pe loc, căldura este aceeași și oamenii sunt aproape la fel de mândri de munca lor ca și la coasă.
Tinerii se întrec în a arăta cât de mult fân poate duce fiecare. Vărul meu, Dan, avea o adevarată tehnică ce se asemăna cu stilul smuls de la haltere : se face o mare grămadă de fân, mare !, și se impinge furca în mijlocul ei. Apoi, cu o miscare bruscă se întoarce furca cu grămadă cu tot în sus, purtătorul de fân are acum o cocoașă mare de fan. Singurul lucru neplăcut este că din fân plouă cu paie și semințe.
De la brazde-mi mai amintesc, vag, că o matușă mă amenința că mă lasă acolo noaptea daca nu terminăm…. acolo fiind un deal -chiar ca în fotografia de mai sus- în vremea când eu aveam cam 10 ani. Tot de la brazde-mi amintesc anii de copilărie, vacanța de vară, țiuitul greierilor, mirosul de fân și semințele de iarbă ce se lipeau de pielea umedă. Imi mai amintesc și de greblele cu dinții din lemn, nu mai văzusem așa pană la brazde, așa era probabil și în evul mediu. Parcă era frumos la brazde, aș spune acum -adică m-aș întoarce la brazde dacă m-aș putea întoarce și în timp- dar de fapt erau frumoși anii de tinerețe fapt de care, cei mai mulți dintre noi, nu ne dădeam încă seama. Tot așa cum, peste 30 de ani, ne vom aminti cu plăcere de anii de acum dacă, după cum spunea nea Grigore, mai trăim până atunci.
Da; Nu oricine are darul descrierii. Chiar dacă pare simplu. Felicitări d le Nusi D. E realitatea așa cum este ea. Strânsul brazdelor nu e o treabă chiar ușoară. Nu oricine face acele porcoaie.
…..Și cum a doua zi aveam brazde în Dosat ( Dosul Satului), mama de cu seara pregătea mîncare adecvată muncii, locului și temperaturilor ridicate de vară. Repede tăia un pui crud, din primăvară și gătea la foc de lemne o mîncare scăzută, precum păstăi cu carne sau cartofi cu carne, ce se răcea pînă în zori. Pe lîngă aceasta lua mereu o bucată mare de brînză, mai puțin sărată, roșii, castraveți, ceapă din grădină și ouă fierte. De asemenea, pentru gustări, dar și ca desert făcea o oală de brînzoaice ( gogoși cu brînză). Nu lipsea nici carnea de porc din borcan, conservată în untură ( carne la garniță)
Mămăliga era croită în zori și aruncată într-un ștergar mare alb, țesut de bunica mea în casă și dat zestre mamei. La așezatul mesei mai era puțin caldă, iar prosopul ud de-a binelea. Se mai adîuga, în funcție de ajutoare și o ,,litră„ de vișinată , cu un păhăruț mic.
Toate astea se puneau în două genți sau găleți , se potriveau în cobiliță și cum se revărsau zorile plecam la drum, zicea mama ,, să nu ne prindă căldura , să nu se usuce fînul că se scutură și adunăm numai bețe,, .
Fiecare duceam cu noi cîte o unealtă, greblă sau furcă și un bidon de apă, pe care îl umpleam din fîntana cea mai apropiată locului de desfășurare a lucrărilor. Sarcina de a aduce apă rece revenea celui mai mic copil și recunosc că, aflată în această postură era un prilej bun de a mă sustrage efortului.
La ora prînzului, după o rundă serioasă de muncă, ce se măsura atît în suprafața strînsă, cît și în numărul de porcoaie clădite, se așeza masa direct pe pămîntul cosit, la umbra unui pom.
Pe o față de masă mare, albă sau înflorată se așezau alimentele despre care am făcut vorbire . Mămăliga trona în mijloc, mîncarea gătită se servea din castroane de plastic sau tablă, cu linguri de lemn, celelalte erau împărțite în dreptul fiecăruia. Feliile de mămăligă erau tăiate cu o ață , brînza se rupea sau se tăia cu un cuțitaș; ceapa se spărgea în mîini. De multe ori, fața de masă era escaladată de furnici rătăcite și lăcuste căzute din zbor.
Fiecare muncitor se așeza jos la marginea mesei și profitand de acest repaus își descătușa picioarele din strînsura sandalelor de gumă sau gumarilor, deseori incomode. Scotea astfel la iveală degete boțite între care se adunase pleavă de fan, ce se terminau cu unghii afectate de calitatea slabă a încălțărilor. Privirea tuturor era centrată însă pe de-ale gurii. Copiii purtau adesea teneși sau bascheți.
Ritualul mesei începea cu un păhăruț de tărie , după care fiecare manca ceea ce se potrivea cel mai bine poftei sale. Către sfîrșit se împărțeau gogoșile. După masă, cu toții ne ,, odihneam oasele,, și stăteam întinși la umbră. Priveam cerul printre crengile unui nuc, alun, prun, cireș, păr. Trăiam atît de intens prezentul ca nimic nu mă framînta din trecut și nici nu aveam grija viitorului.
,,Țarna,, era plină de oameni la muncă ( coasă, brazde, cules prune), ce cîntau, se strigau printre dealuri și de prin văi, se porecleau uneori.
In acest freamăt îmi amintesc cum, spre seara unei zile de brazde, prin locul în care ne aflam a trecut speriat un consătean ( nea Steluță ciobanul) care ne-a spus că în izvorul din apropiere a văzut în calea sa ,, doi urși și restul porci,, . Nu știu nici acum ce a văzut în realitate, însă fraza sa a rămas memorabilă pentru noi, iar în vizitele pe care le facem pe dealuri, deseori la nivel declarativ spunem că am întîlnit ,, doi urși și restul porci,,.
Si eu mergeam pe Dosatului in anii aceia ! Multumesc pentru comentariile foarte precise !