Tataie

Grigore este născut în 1906. Are o casă mică la umbra unui nuc bătrân și pe timp de furtună se teme să nu fulgere casa.  Lângă acest nuc, spre uliţă, se află un măr dulce, văratec, cu mere dulci de care nu am mai mâncat vreodata. Are două ramuri mari, face un fel de V, una din ele va fi tăiată ca să se tragă un fir electric către casă, prin 1975, și de atunci mărul încet, încet,.. s-a stins.

Grigore stă în Piatra Albă, în fosta casă bătrânească, pe care a mutat-o mai la deal. Vechea casă era mai spre Murătoare, aproape de un vecin ce se chema Crihan. De frica râpei ce tot avansa și ca să fie mai aproape de drum a deplasat casa; era cam înainte de război, a fost trasă cu 8 perechi de boi. Chiar și aşa, casa nu este foarte aproape de drum, este cam la 50 de metri de şosea la care se ajunge pe o potecă pietruită prin vie.

Nea Grigore este căsătorit cu Stanca ce are grija gospodăriei. El este foarte slab, de înălţime medie cu o mică mustaţă ce este albă complet prin 1980 și este foarte sprinten. Se urcă în copaci la 70 de ani și mergem împreună la cules de pere sau cireşe. In grădină, la vale, este un păr mare ce-l numim noi părul turcesc. Aproape de acest păr este un cireş „pietros” și mai este un alt cireş pe Dosatului unde mergem deseori împreună. Când ne urcăm în cireş nea Grigore are ciorapi groşi de lână, îi poartă și vara. Tot timpul îi este frig : pe timpul iernii se va plânge că a făcut camerele prea înalte și de asta este frig în casă. Se va muta mai târziu în polată, unde este o sobă și unde înălţimea camerei nu este mai mare de 1.70m.

Poartă tot timpul o pălărie iar obraznicii lui de nepoţi îndoaie pălăriile lui ca să le facă cu boruri întoarse, de „cowboy”. El se face că nu observă dar totuși le îndreaptă ca să arate normal. Nea Grigore este foarte blând cu nepoţii săi deşi a fost destul de aspru cu copiii săi și cu Stanca. Atunci când aceştia din urmă-l supărau, mai ales Stanca, spunea pe un ton aspru și cu o voce groasă, neașteptată pentru talia lui :
-Hm, nu mai spune ! Vorbești tu !

In afară de asta nu cred că l-a auzit cineva vreodată vorbind urât sau mai ales înjurând, folosește rareori doar termenul de „Necuratul”. El este deştept și educat; scrie bine și în tinereţe scria scrisori și cereri diverse pentru unii oameni din sat, iar acum îşi sfătuieşte nepoţii să devină învăţători. Copiii și i-a sfătuit aşa cum a crezut el că e bine, uneori cu expresii glumeţe:
-Teluţă, strânge cureaua că dacă dai drumul la burtă,… nu o mai prinzi !

Este mulţumit de copiii lui, toţi sunt oameni buni cu familii : vin aproape toţi în vizită la Odăile, cu copiii lor, în fiecare an cam pe la Sântă Marie. Fotografiile cu copii și nepoţi sunt așezate pe pereţi, la loc de cinste, ca niște tablouri, unele aproape de icoanele din casă. Este un om ce se înţelege bine cu toată lumea și este nelipsit în a merge prin sat să ajute alţi oameni, de exemplu la stupi, de care este un mare amator. Prin sat merge frecvent la alţi oameni, îmi aduc aminte de numele ţaţa Raliţa, ce era sora lui, și la nepotul lui, Vergică. Iși învaţă nepoţii, cum să umble la stupi, cum să recunoască o regină sau un trântore, fiecare are stupul lui. Deocamdată copii nu înţeleg exact rolul trântorelui : nea Grigore spune că nu are altceva de făcut decât să stea pe lângă regină (el îi spune matcă). Nepoţii lui îi spun ca și ei vor să fie trântori ! Regina se ocupă în a depune ouă, iar cele mai multe dintre albine vor strânge mierea. Când se va scoate mierea, nepoţii lui vor descăpăci și vor invârti, prea repede, jucându-se, de manivela extractorului împrumutat de la Sanda de la Văcărie, vor mânca toţi căpăceală și vor bea apă până o să-i doară burta, deși au fost preveniţi.

Grigore este foarte credincios și este nelipsit de la slujbele din fiecare duminică, cu toată familia lui. Singura scuză de a nu merge la biserică, după cum povesteşte el, este să fii atât de bolnav încât dacă-ţi ia foc casa să nu poţi ieşi singur din ea. La biserică ajută cu pregătirea cădelniţei, încă de pe vremea preotului cel bătrân, popa Mitică, și este foarte cunoscător în chestiunile religioase. In faţa casei, lângă banca de la poartă, ce se cheamă aici Canapea, este o troiţă. Işi învaţă nepoţii Tatăl Nostru și Crezul și ii pune să cânte la strană. Ei sunt foarte mândri că spun Crezul la strană, cu vocile lor încă subţiri, si se mândresc pe ascuns că știu chiar mai mult de atât. Ei știu să spună chiar Psalmul 5o al lui David (deși nu înţeleg incă expresia : „Si voi pune pe altarul tău viţei”), pe care l-au învăţat în pod. In pod, unde se aventurează nepoţii lui pe furiş, sunt lucruri multe : piei de oaie, rame de stupi, porumb, mălai, fasole, războiul de ţesut al Stancăi cu suveicile, struguri stafidiţi, ţuică și multe cărţi vechi. Cărtile sunt toate religioase, vor ajunge la biserică mai târziu. O parte din cărţile vechi, nepoţii săi le studiază în pod chiar dacă multe dintre ele sunt scrise cu caractere chirilice (asta le va folosi mai târziu când vor învăţa limba rusă). Sunt cărţi de care ei nu au mai văzut : cu gravuri frumoase în roşu și negru, pe foi groase ce miros a ceară, unele au chiar coperţi din metal ce se închid cu un fel de lacăt.

Am încă în minte mirosul de carte veche, ceară, lână si lemn uscat în aerul cald de vară din podul casei din Piatra Albă. Nea Grigore era tataie.