Moșie în Posobești

Dintre toate satele comunei Odăile, satul Posobești pare a fi cel mai menționat în istorie. Este posibil ca numele celorlalte sate s-au schimbat ori s-au pierdut în timp. O altă posibilitate ar fi că celelalte sate nu existau sau nu erau foarte populate. Într-un dicționar de geografie despre care voi scrie mai tȃrziu, editat în 1901, se spune că numele comunei Odăile provine de la „Odăi” care aparțineau oamenilor din Valea Fȃntȃnii. Satul ce s-a dezvoltat mai tarziu in acele locuri a luat numele de „Odăile”. Numele de „odaie” este și acum folosit in regiune, bunica mea avea și ea o „odaie”, un fel de cabană, pe un deal prin fȃneată. Tatăl meu, copil fiind, mergea la Odaie cu curcile.

Originea numelui Posobești, după un dicționar onomastic al limbii romȃne [1], un extras este ilustrat in figura „Originea numelui Posa” de mai jos, provine de la Posa sau Posso ce înseamnă depozit și este întâlnit cu sufixul de origine cumană –oba sau –aba. Cumanii au fost un neam războinic de origine turcă ce au migrat către nord vest, până în Ungaria, înainte de sfarșitul anilor 1300 [2]. Mă întrebam dacă nu este doar o coincidență sau  numele acesta este cu adevărat vechi.  Căutarea pe internet a numelui Posobești dă rezultate interesante.
Într-o lucrare de la 1557, referința [3], la pagina 30 se indică „Posobești (sau Cosobești)”, vezi imaginea „martor Sin, cu moșie in Cosobesti” de mai jos.  Numele Posobești apare în multe documente începȃnd cu secolul 16.

O posibilitate ar fi ca originea numelui Posobești să fie un nume de persoană. În imaginea 1542 „fata Posobei” de mai sus, extrasă din referința [4], pe timpul lui Radu voievod în iulie 1542, apare „Stana, fata Posobei” și face referință la o moșie în Trestia și Posobești. Posobești poate veni de la numele Posoba sau numele Posobei provine de la numele satului Posobești. Originea acestui nume nu este clară, apare și ulterior într-un document ca „vechiu moș Poșobel” [5], vezi imaginea 6.

Când eram la scoală aveam la istorie de învățat discursuri ca „Io, Mircea voievod…„, am găsit acum astfel de acte ce menționează Posobeștiul, extrase sunt în imaginile de mai sus. Din imaginea „moșie în Posobești” reiese că la 1559 „Cu mila lui Dumnezeu, Io, Mircea..„, dă „poruncă a domnii mele fetelor lui Sin, Sorei și Neagăi și Slavei și Stanei și cu frații lor Stanciul si Crețota, și cu feciorii lor…,ca să le fie lor moșie în Posobești de la moșii lui Sin cît se va alege”.

Este vorba cu siguranță de satul Posobești din actuala comună Odăile, pentru că la hotarele moșiei scrie :
Si hotar : din vîrful Trestii, în gura Izvorului lui Stefan, apoi pînă în Vîrful Vizuroilor, în Pirscovel unde să impreună cu mosia Badocestilor, apoi de acolo în lacul Cletecinii, Piatra Stîrcului apoi Strîmbul în sus pină în Piatra Tîrcovului”

Hotarele acestei mosii Posobești la 1559 sunt de la Trestia care este o comuna (Trestiani) langa Odăile, probabil că izvorul Stefanului este Valea Stefanului de astăzi. Lacul Cletecinii este satul Lacu de astăzi iar Piatra Stîrcului si Strîmbu sunt dealuri din Odaile. Am auzit pe bunicii mei de Stârcea si Strâmbu unde mergeau la cosit.  Vîrful Stîrcului  (Stârcea astazi) este numit într-o alta lucrare drept Vîrful Cătinei [6]. Tot în aceasta lucrare de la 1559 (ref 3), la pagina 389 se menționeaza „Cleticina : lac la Posobești.

Satul Posobești mai apare într-un alt document din aceasta lucrare din 1559 la pag 375, unde aparent 12 boieri jură pentru moșia unui anume Cega din Parscov (notele documentare arată că acesta este de fapt un document fals).
Ulterior, în timpul lui Alexandru cel Bun mai apar mențiuni în 1575, vezi figura de mai sus [7], unde este vorba de un Stoica din Posobești care cumpară moșie, printre alții, de la Stoica din Rătești.


Note bibliografice găsite în ianuarie 2016, se poate accesa direct documentul original, vezi original în referinte.

Referințe

  1. Dicţionar onomastic românesc, Constantinescu, Nicolae A, Editura RPR 1963, pagina 351, original.
  2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cumani, accesat la 6 ianuarie 2017.
  3. Documenta Romaniae Historica, Editura Academiei RSR, vol 5, pag. 30, 1983 (indicație bilbiografică către www.dacoromanica.ro însă acest sit nu a putut fi accesat în ianuarie 2017), original.
  4. Documenta Romaniae Historica, Editura Academiei RSR,  vol 4, pag. 162, 1981 original.
  5. Marele Dicţionar Geografic al României, Lahovari, George Ioan,  vol 1, pag 570, 1898 original.
  6. Marele Dicţionar Geografic al României, Lahovari, George Ioan,  vol 4, pag 303, 1901 original.
  7. Documenta Romaniae Historica, Editura Academiei RSR, vol 7, pag. 326, 1988 original.

Un comentariu la „Moșie în Posobești”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.